Domnului B. I.

În lupta cu timpul am înţeles cum e cusut destinul,
Am înţeles de ce sunt spinii trandafirilor,
Am înţeles rostul încercărilor;
Pesemne, tu nici n-ai vrut să cugeţi la nimic.

Încerc şi-acum să pot să mai trăiesc
Acele clipe albe, din tot ce-a fost odată,
Acele semne gri ce încă mi se-arată;
O ultimă-ncercare şi-apoi eu mă retrag.

Oare tu nu regreţi acea primă iubire plină de viers
Şi ritm de dans, şi nopţi cu lună plină,
Şi ritm de cântec, şi clipe de lumină?
Răspund tot eu "tu nu ai sentimente!".

P.S.

Dragostea-i o armă ce-n câmp de bătălie
Învinge inamicii cu ţeste ascuţite.
Nădejdea îţi lipseşte şi astfel ţine minte
Piere şi ultima speranţă, CREDINŢA.

Pe drumuri uitate

Goneau căruţe pe drumul de ţară

Cu zgomot puternic, scârţâit de roţi -

Şi-n spate se-nghesuiau să apară

Ostaşii ruşi convertiţi în despoţi.

Femei şi copii plângeau neîncetat

Privind de la geam un crâncen scenariu

Bărbaţii cu arme la braţ au plecat

Convinşi că începe mare calvariu.

În praful de pe mijloc de uliţă

Se vedeau câteva fire de sânge.

Oameni sărmani împunşi cu o suliţă

Cereau ajutor fără a plânge.

Parasolarul bizar…

Priviri îngheţate la o margine de bancă -

Doi îndrăgostiţi privindu-se aievea parcă.

Adolescentul scărmăna în ţărână,

Copila cu o creangă în mână

Contura un ambiguu desen

Poziţionat ca-ntr-un catren.

Vocile din jur stinse erau,

Cei doi întruna se amărau.

O frunză cădea,

Lacrima ardea,

Clipa prindea a se stinge,

Norii se-adunau a ninge.

Drumul ocolindu-i şerpuia

Parcul ameţit ce-l bâtuia.

Cuvinte fără rost stăteau agăţate

Şi se loveau de topoganele-nclinate.

Aşa o poveste a prins amarul gust de sfârşit

Parasolarul bizar fiind singurul martor dosit.

EŞECUL UNUI PICTOR

Mă plimb cu degetul pe chipul tău rotund

Ating ochi negri, chip ceresc

Mă-nec în dorul tău profund

Suspin, tresar şi iar privesc.

Pun degetul pe ale tale buze

Vreau să le simt, vreau să le gust.

Mă rog încetişor la muze

Să pot să-ţi fac acum şi-un bust.

Ca melcul mişc eu pensula pe-o foaie

Şi chipul tău începe-a prinde viaţă

Cred că acum începe-o ploaie

Căci stropi de apă-ţi cad pe faţă.

Adun şevaletul de pe banca din parc

Şi plec acasă-n grabă. Ajung.

Privesc hârtia dar e vag.

Tu nu mai eşti. Doar eu…plâng.