Iubirea
ta, colivie a fost
“Cel mai bun leac pentru o inimă frântă este…
să te dăruieşti!” (Richard Paul
Evans)
M-ai pescuit cu fulgere şi tunete.
Iubirea ta, colivie-a fost!...Acum, o amintire aspră, nechemată,
sunete, cuvinte, fraze fără punct
nu mai au rost.
Cu lacrimi de seleniu
udat-am perna adeseori.
Mi-ai oferit un drum fără cărare,
cu spini, cu ţepi, cu zimţi înecători.
Iubirea ta, colivie a fost!...
Ai devenit doar un simbol de nepăsare!
Odată, am vrut să-ţi mai fur o petală
din inima şubredă a ta,
dar mi-ai oferit o bomboană amară -
un sincer motiv de-a te uita.
Trebuia să mai laşi o amprentă
pe calea acestei iubiri,să presari, măcar,frunze de mentă
în locul unor plânsete şi amăgiri.
Iubirea ta, colivie a fost!...
Mă scufund în iubirea cea stinsă
şi caut în sufletul meu o lumină crudă,
convinsă că va veni şi-un curcubeu.
Fiecare secundă e un an,
fiecare minut e-un deceniu,
am închis dragostea în geamantan,
l-am zăvorât cu-acele lacrimi de seleniu.
Tu nu poţi face cerul să se-aprindă,
oare?...
Doar dacă aştepţi, de la Dumnezeu,
un Soare!...
Căci iubirea ta, Colivie a fost!...
Cheiţa ruginită
E undeva în vise
Şi n-o să mai fie potrivită
Pentru porţi închise...
