A venit toamna

Stelele ce surâdeau necontenit

Şi-mbrăţişau tiptil un rece răsărit

M-au îmbrăcat cu mantie arămie

Şoptindu-mi cu fioare de mândrie:

„A venit toamna!”

Vântul nu mai suspina de-acum

Că doar porneşte falnic iar la drum

Într-un sezon cu triluri şi romanţe.

Doar îmi striga plin de speranţe:

„A venit toamna!”

Ce-amăgitor e cântul pescăruşilor!

...Sihastre aripi frânte în priviri.

Acum se-apropie de 'naltul bolţilor

Doar norii grei şi plini de amintiri.

...A venit toamna!

LA CEAS ANIVERSAR

Un deceniu de la înfiinţarea Cenaclului

literar-artistic „George Topîrceanu”

şi a

opt ani de apariţie a Revistei "Rapsodia"

Acest cenaclu literar îl putem compara cu un bulgăre de zăpadă urnit de câţiva

oameni aflaţi în vârf de munte, ca nişte iubitori ai înălţimilor. Cine ar fi crezut ce amploare

va lua acest gest al unor oameni cu profesii diferite, cu vârste diferite şi cu experienţă în

lumea mânuirii condeiului diferită. Ba pot spune că niciunul dintre ei nu se putea lăuda cu

vreo operă sau cu vreun premiu literar deosebit. Să recunoaştem însă meritul tuturor celor

care au pus piatra de temelie al acestui act cultural deosebit de necesar în oraşul nostru.

Mulţumiri revistei şi Cenaclului care m-au introdus în lumea mirifică a literaturii şi mi-au mânat gândul şi mâna spre condeiul de aur al poeziei.

RAPSODIA

(acrostih)

R

ăman de-a pururi adunate

A

rticole adevărate.

P

esemne, ai citit din toate...

S

emaforul nu-l ratezi,

O

satiră, o poveste,

D

oar aşa te minunezi...

I

ar acum, cine nu ştie,

A

niversare o să fie             La 8 ANI DE RAPSODIE!

În trecerea anilor

Trecut-au anii peste case,

Trecut-au anii peste noi,

Trecut-au vremuri nemiloase,

Lăsand in urmă griji, nevoi.

Lăsat-au urme adanci in suflet,

Lăsat-au minţile golite,

Lăsat-au pomii intr-un urlet,

Uscate vreascuri de cuvinte.

Crezut-au toţi să nu abdice,

Crezut-au toţi că-i minunată

Ravna care-o să ridice

I S T O R I A A B A N D O N A T Ă.

Scrum de poezii

Culeg iluziile deşarte, străbat poteca vieţii

Dezbrac dezamăgiri şi suflete pustii,

Speranţe spulberate şi scrum de poezii.

Mă risipesc în raţiune şi gândiri.

Zvâcnesc în sloiuri de singurătăţi.

Adun nesăbuinţa dragostei

Şi o prefac în scrum de poezii.

Adesea-mi descifrez cuvântul

Pentru că urlă-n mine gheaţa

Şi-atunci apare gândul

Că-n scrum de poezii e viaţa!

Vară

E-atâta dragoste tăcută-n vară

Şi-ţi cer să-mi peticeşti avântul

Căci simt c-am să mă duc cu gândul

Pe la morminte-n fiecare seară.

E-atâta dragoste în prag de seară!!!

Ţi-aud ecoul din cuvânt

Şi amintirile legate-n vânt –

De la mormânt...în fiecare vară.

Când stropii de tristeţe-n vară

Te-or ninge deseori

Atunci să şti că-n fiecare seară

Pe la mormânt voi presăra culori.

Zâmbi-voi spre amaruri

Învăluie-mi sufletul cu umbre de suspine

Şi cântă-mi în acorduri triste.

Adu-mi din nou acele clipe adolescentine

Pavate cu dulci lacrimi şi cu acatiste.

Învăluie-mi trupul cu sfinte-mbrăţişări

Acordă-mi dansul ploii ce râde în oglindă

Şi spune-mi cântul tău cu multe aberări

Cu care m-aşteptai atunci, demult, în tindă.

Învăluie-mi ochii cu palma sufletului tău

Să simt cum se perindă-n mine nălucire

Încearcă să astupi cu vorbe acest hău

Şi-atunci zâmbi-voi spre amaruri cu multă fericire.

PE-UN MUGUR DE CRIN

Pe-un mugur alb şi cast de crin

O ploaie deasă se revarsă,

Un cer fecund, măreţ, divin

Îl pune-n straie de mireasă!...

Pe-un mugur alb şi cast de crin

Se scurge apa-n ploaie deasă,

Un cer fecund, măreţ, divin

Ne spală-ntreagă ura noastră

De-un mugur alb şi cast de crin

Fiorul nopţii negre se agaţă,

Dar cerul cast şi prea divin

Ne pune-n inimi dragoste de viaţă.

INIMA

Doar umbra mea mă mai întreabă

Purtând sub pleoape necuvinte

În vorbele-aruncate-n grabă

Din clipe sfinte şi nesfinte.

Cînd pragul nopţii se coboară

Ca un flutur “cap de mort”

Spre viitor destinu-mi port

Şi inima mi se-nfioară

Şi bate cu putere-n corpul meu

Ca nişte mătănii-n faţă la altar

Când mă închin smerită la Dumnezeu

Şi simt venind în mine duh cu har!...

HORA PRIMĂVERII

Veniţi să-ntindem hora primăverii

Pe drumul verde-crud al Învierii,

Pardosit cu ghiocei şi brânduşele -

Pe drumul meu, al gândurilor mele…

Şi smulg un ghiocel în grabă…

- De ce mă rupi?, el mă întreabă.

Încep să plâng, dar… prea târziu.

Rău’-i făcut…Acuma ştiu!...,

…Să preţuiesc natura înconjurătoare

Cea care-i viaţă, rod şi floare.

Veniţi, cu toţi în hora primăverii

Pe câmpul verde-crud al Învierii!

ALEEA NEMURIRII

Câteodată se-aude un geamăt subit

porumbelul se loveşte de geam.

E-o primavară rece

Cu sunet de mare tam-tam.

Stăteam de vorba cu un pelican

ce-şi face siesta la mine acasă

şi rece-i afară.

E negru, e viscol e mare tam-tam.

Dincolo, în întuneric

un bob de strugure vrea să atingă

buzele mele moi şi suave

şi speră că este mare tam-tam.

Acum zboară spre calea lactee

şi se-nvârte uşor neîncetat,

şi vrea să revină din negura lumii

uşor, fără mare tam-tam.

MESAJUL UNUI ZEU

În zorii dimineţii un zeu prinde a-mi spune

Că Thanatos, zeul morţii, va veni pe lume.

Nimfele se-adună naşterea să i-o cinstească

Prorocindu-i rolul printre stirpea omenească:

„- Din zeiţa Nyx şi din Erebos cel întunecat

Va prinde viaţă el, Thanatos cel divinizat.

Temutul zeu, ne-ndurător, cu inimă de fier

Cu sufletul flacără, cu sângele ger...

Pe unde trece el rămâne totul fără viaţă

În faţa lui nimic nu mai are speranţă.

Doar  Sisyphos, îl va-nlănţui odată

Că chiar şi moartea poate fi deşartă!”

Lumină ştearsă

Căzând în falduri de rubin

S-a reflectat lumina ştearsă

În spaţii efemere…Farsă –

A unui nestemat aldin...

Am prins în palme-acel topaz

Dar sângeram ca la-nceput.

Iar trandafirul roşu din obraz-

Un surogat în veşnicul durut...

Smarald, safir, beril, ori iaspis,

Pădure de smarald în strălucire

Un fel de divă şi de miss

Cu poleieri de albă nălucire

Doar fire sidefate de nisip,

Nestemate surde când ţip...

Sonet crispat

Cum să ne ferim de disperări

De ură, lacrimi şi dureri,

Să ne găsim alte cărări,

Făr- amurguri şi-nserări?

Aştept şi eu o clară dimineaţă

Cu sufletul suind ca un parfum

Prin aer hialin şi fără ceaţă

Petale de iubire scuturând pe drum

Dar visul meu pare un fum

Ce se-ndeasă tot mai tare

În coşmarul din visare...

Cum să scap nu ştiu acum,

Nu pot calea să-mi asum

Chiar de văd un pic de soare...